
Ce surpriză: Că tot aveau ceva bănuți în visterie (lol, cam 18 miliarde de dolari), Apple a cumpărat designerul exotic de chipuri P.A. Semi cu 278 de milioane. De ce e supriză? Păi când Apple se săturase in 2005 de IBM și de procesoarele lor fierbinți (în ultimul laptop PoweBook se găsea un amărât G4, pe când în desktopuri era regatul G5-ului, lucru de neînchipuit în era portabilelor), pe lângă faptul că cocheta cu Intel, mai stătea de vorbă pe ascuns și cu P.A. Semi. Firma asta nu are linie proprie de produs procesoare (așa numite-le Fab-uri), ci se ocupă exclusiv cu proiectarea lor. P.A. Semi susține că are un prototip de procesor, bazat pe arhitectura IBM-POWER, de 300% de ori mai eficient decât procesoarele similare. Asta înseamnă că la același curent consumat și căldură disipată, procesorul P.A. Semi merge de 300% mai repede decât concurența.
Atâta de drăgăstoase au fost discuțiile, că la începutul anului 2005 toate blogurile de tehnologie au dat ca sigură căsnicia Apple-P.A. Semi. Numai că nu a fost așa, Steve Jobs optând pentru Intel.
Iaca că suntem în 2008 și uite unde am ajuns: Apple are propria firmă de dezvoltat procesoare pe tehnologie POWER. P.A. Semi a liciențiat tehnologia POWER de la IBM, așa că sunt perfect compatibile cu PowerPC-urile. Adică dacă pui un P.A. Semi într-un Mac, mere fără nici o problemă, flexibilitatea Mac OS-ului asigurând o trecere fără mari probleme.
Întrebările care se conturează acum sunt:
Ce părere are Intel de afacere?
Ce face Apple de fapt cu P.A. Semi? Pune procesoarele lor în Mac-uri? În iPhone? În toastere inteligente?
Oricum Apple a făcut o mega-mișcare. Acum se pot diferenția cu adevărat de concurență, nu numai prin software, ci și prin hardware, la fel cum o făceau acuma 3-4 ani. Chiar dacă nu o să vedem P.A. Semi în Mac-uri, ci doar în dispozitive embedded și hand-held, avantajele sunt evidente. Așa că istoria (pare) că se repetă
.